Apostolul

Apostolul

de Octavian Goga


Vazduhul il despica iarasi sinistrul tipat de arama,
Pe cimpul blestematei Pajuri un proaspat regiment se cheama,
Din oceanul plin de lacrimi si din padurea de blesteme,
Din patima intunecata ce urla, chiote si geme,
Din plinsul romanesc ce-aude nemilostivul cer de vara,
Se smulge mindra si-nghetata cintarea aspra de fanfara,
Poruncitoare si semete straine goarne prind sa sune:
Spre dumnezeul rece-al mortii trimit straina rugaciune...

Se toarce tainic umbra mortii din joc de raze diafane:
Cu fruntile incovoiate asculta si tristele catane.
Prin rinduri a trecut fierul si peste capete se duce,
Cutremurata si inviata intreaga oastea-si face cruce.

Doar tunul singur sta la coltu-i cu cuget indraznet spre soare,
Pe fata are scrisa toata durerea lui fulgeratoare,
Il arde flacara aprinsa din visul noptilor de truda,
Si-ntelegand ca-n clipa asta s-a ispravit povestea cruda.
El nemiscat strapunge cerul cu ochiul lui Prometeu
Si murmurind incet in barba: "Ardealul n-are Dumnezeu"

(1916)




Apostolul


Aceasta pagina a fost accesata de 1079 ori.
{literal} {/literal}