Asfintit
de Octavian Goga
Crai batran, pornit spre ruga,
Vine-Amurgul de pe munte,
impartind cernite-odajdii
Brazilor cu barbi carunte.
Umiliti se-ndoaie brazii,
I se-nchina, i s-apleaca,
si cu zvon de surle-l lasa
Pe maria-sa sa treaca.
Staruie domol mosneagul,
Mai coboara, mai se suie,
si-nspre marginea padurii
Sta la colt de cararuie.
Ostenit, pe-un zgheab s-asaza
si clipind tremuratoare
Genele lui argintate,
Ce mi-si vede, ce mi-l doare?
Mare, colo, mai departe,
Se imbina doua creste,
si-n poiana ce s-arata
E aievea, nu-i poveste.
Parul galben rasfirandu-si
Rasturnat peste razoare,
– De huzur i-s rosi obrajii -
Doarme lenes craiul Soare.
Se incrunta greu batranul,
Murmurand incet in barba,
De sfiala se cutremur'
Firicelele de iarba.
isi spun taina la ureche:
„Crai de glume, stai s-adasta,
Mos Amurg aleanu-ti poarta,
Nu-ti da fata de nevasta.“
Craiul tanar sus pe creste
Simte-a ierbilor povata,
si de jale, biet voinicul
Se intuneca la fata.
Catre casa lui din pesteri
Necajit mosneagul pleaca.
Brazii-nfiorati il lasa
Pe maria-sa sa treaca.
in oftat se-ndoaie fagii,
Tremura in crang alunii
si deodat' padurea-ntreaga
A-nteles durerea Lunii...
Biata Luna tremurata,
in zadar te-arati in cale,
Toate florile surate
Plang de dorurile tale.
Luceafarul, Sibiu,
1 noiembrie 1907
Asfintit
Aceasta pagina a fost accesata de 2477 ori.
