Coboara toamna

Coboara toamna

de Octavian Goga

Coboara toamna-ncet din slava,
Naframa galbena-i rasare
si peste varfuri de dumbrava
ii flutura departe-n zare.

Atat de jalnic geme vantul,
Cum s-a pornit acum sa zboare,
Pare c-a prins in drum cuvantul
Unei neveste care moare.

Pe urma lui un plans se-mparte
si-n taina codrului strabate,
Ca niste fluturi soli de moarte
S-alunga foile uscate.

Lumina soarele si-o frange,
De somn pleoapele i-s grele,
in jur de patul alb isi strange,
Mai des, cernitele perdele.

Din geana lui abia o raza
imi mai aluneca pe frunte
si tremurand imi lumineaza
Argintul firelor carunte...




Coboara toamna


Aceasta pagina a fost accesata de 1149 ori.
{literal} {/literal}