Dascalul

Dascalul

de Octavian Goga

Mosneag senin, eu tampla ta curata
O cer pe veci nadejdii mele paza.
Din soarele copilariei mele
Pe fruntea ta mai licareste-o raza.
in suflet simt cum negura se sfarma
si se-mpleteste alba dimineata
Cand ochiul tau in inima-mi coboara,
Topind incet cetatea ei de gheata.

Azi, ca un sfant dintr-o icoana veche,
Bland imi rasai cu fata ta blajina,
Cu zambet bun, cu ochi cuminti si limpezi,
Stralucitori de lacrimi si lumina.
Cu tine-aduci atatea nestemate
Din ingropatul vremilor tezaur,
si amintirea-n tara ei ma poarta,
Cu pas incet, in carul ei de aur...

Ma vad in pragul zilelor mai bune...
O casa-n deal, cu strasine plecate,
Unde-asculta de sfaturile tale
Atata ras si-atata sanatate.
in frunte, tu pareai un mag din basme
Cand soarele, trecand peste fantana,
Bland patrundea prin strasina de paie
si lumina bucoavna ta batrana.

A fost demult. - O raza care lupta
Zadarnic cu campiile de gheata.
Vezi, astazi valul altei vieti ma poarta
si-ntelepciunea altei lumi ma-nvata.
Dar sufletul si-acum isi are cuibul
Acolo sus, in satul de sub munte,
Unde si azi zambeste, impacata,
Curata cinste-a pletelor carunte.

Bucoavna ta, sub pragul de pe grinda,
isi hodineste-nvatatura moarta,
Dar glasul tau si azi, la zi de praznic,
Toata povara greului o poarta.
Pierdut ascult troparul tau din strana
si tainica si sfanta-mi pare clipa,
Pare ca duhul altei lumi m-atinge,
in zbor domol, pe frunte cu aripa.

Caci simt plutind prin fumul de tamaie
Sfintenia cantarii preacurate,
Ce-a rumenit o lume cu senina
Cucernicie-a vremilor uitate.
si-n ochii tai vad stralucind scanteia
Din focul mare-al dragostei de lege,
Ce prin potopul veacurilor negre
Ne-a luminat cararile pribege.

Luceafarul, Budapesta,
15 august 1905





Dascalul


Aceasta pagina a fost accesata de 1514 ori.
{literal} {/literal}