Despartire
de Octavian Goga
Azi moare-nfiorarea cetatilor de stele
si intelesul tainic al cantecelor mele.
Se rupe tortul galben al razelor de luna,
Mor visurile albe ce-mi tremura pe struna...
Luceafarul clipirea in negura si-o frange,
Lumina lui bolnava se zbate si se stange,
si moare gainusa in pragul noptii sure,
si toata mangaierea din zvonul de padure.
Mor fluturii din zare si mor toti trandafirii,
isi curma intelesul intreaga vraja firii.
Cum se desfac prapastii si-adancul lor inghite
Stralucitoarea salba a multelor ispite.
Comoara-nfasurandu-si, nadejdea pleaca-n pripa,
De drum norocu-si gata pribeaga lui aripa,
Din mintea-ntunecata fug grabnic, randuri-randuri,
Ducandu-si tot argintul, popoarele de ganduri,
si se-mpleteste noapte din neguri jucause
Cand sufletul meu calca pe-a viselor cenuse.
Drumet cu ochii tulburi se duce fara tanta,
Amarul il incinge si noaptea-l investmanta,
si patima-l sugruma cu bratele-i de fier...
Sfarsit, el ingenunche si zgribura de ger,
Cersind din ingropata-i hlamida de vapaie
Sa-i mai trimiti o raza, domnita mea balaie.
Luceafarul, Budapesta,
1 noiembrie 1904
Despartire
Aceasta pagina a fost accesata de 2390 ori.
