Fara tara
de Octavian Goga
Eu sunt un om fara de tara,
Un strop de foc purtat de vant,
Un rob razlet scapat din fiara,
Cel mai sarac de pe pamant.
Eu sunt un mag de legea noua,
Un biet nebun, orbit de-o stea,
Ce-am ratacit sa v-aduc voua
Povestile din tara mea.
Eu sunt o lacrima tarzie
Din plansul unei mii de ani,
Sunt visul care reinvie
La vetrele celor orfani.
Sunt o mustrare calatoare
De pe taramuri fara glas,
si dintr-o lume care moare
Sunt strigatul ce-a mai ramas.
Eu sunt oftatul care plange
Acolo-n satul meu din deal,
Sunt tipatul muiat in sange
Al vaduvelor din Ardeal.
Sunt solul dragostei si-al urii,
Un visator de biruinti,
Ce port blesteme-n cerul gurii,
Drept mostenire din parinti.
Eu m-am desprins dintre morminte,
Din cripte umede si reci,
De unde-aducerile-aminte
tin straje unui gand de veci.
si cu fiorul care poarta
Pe cei increzatori in frati,
V-am plans la fiecare poarta
Durerea mortilor uitati.
Azi simt cum noaptea se coboara
Pe dimineata mea de ieri,
Cum cantul meu se infasoara
in giulgiul vesnicei taceri...
si printre voi imi duc povara
Stropit de ras si de noroi,
Caci vai de cine-si pierde tara
Ca sa si-o ceara de la voi...
Fara tara
Aceasta pagina a fost accesata de 4767 ori.
