Hora valurilor
de Octavian Goga
I
Vechea mea otrava, jale calatoare,
Azi la malul marii te-am adus pribeaga,
Cand povestea noastra pe pamant nu-l doare,
Sa mi-o stie valul, valul s-o-nteleaga.
intr-o clip-amurgul mi-a furat amarul
S-a pornit o unda alteia sa-l spuie,
Cantecul meu tainic si-a pierdut hotarul,
Cu talazul cade, cu talazul suie.
Simt cum ondularea stropilor de apa,
Frematand departe, glasul mi-l rasfrange,
Cum se sparge larga valurilor groapa,
Cand pamantul tace, simt cum marea plange.
Viforul din mine prinde sa patrunda
Pana-n adancimea apelor rebele,
si se otraveste fiecare unda,
De infrigurarea patimilor mele...
Cresc in pacea serii magice orchestre
Din nepotolita volbura albastra,
si-mi azvarl in goana noaptea la ferestre
Fulgere razlete din valtoarea noastra.
S-a-mpletit un cantec mare, fara seama,
Oceanu-mi canta hora ta grozava,
Undele te striga, apele te cheama,
Jale calatoare, vechea mea otrava...
II
in noaptea asta ma apasa
Al apei greu rasuflet cald,
Vin neguri negre de se lasa
Ca din povestea unui scald.
Oceanul cu acorduri grave
Nu-si misca cretele verzui,
Toti zeii marii scandinave
Vegheaza-n adancimea lui.
in ritmul stropilor de apa,
invie basme de demult,
Un vaier de departe scapa
si vine-aproape, sa-l ascult.
Adoarme-apoi cu firea-ntreaga
si-abia mai rataceste-n gol,
O jale tainica pribeaga,
Ca dintr-o harfa-a lui Eol.
Atunci, o clipa mi se pare
Cum stau si-n noapte ma framant,
Ca s-a oprit eterna mare
S-asculte moartea pe pamant...
Hora valurilor
Aceasta pagina a fost accesata de 2001 ori.
