In codru

In codru

de Octavian Goga

Cand ratacind, batrane codru,
Ajung la sanul tau de tata,
La poarta-mparatiei tale
Plec fruntea mea infierbantata.
Eu simt ca-n lung sirag de lacrimi
Se sfarm-al genei mele tremur,
si ca un facator de rele
La poarta ta eu ma cutremur.

Curat e duhul lumii tale,
Caci Dumnezeu cel sfant si mare
Sub bolta ta inrourata
isi tine mandra sarbatoare.
Tu-l praznuiesti cu glas de clopot
si cu rasunet de chimvale
Pe cel ce-atatea intelesuri
Gatit-a stralucirii tale.

Amurgul investmanta-n umbre
Smerita frunzei framantare,
si pare tanguiosul freamat
Un glas cucernic de tropare.
Nu-i jalea patimirii tale
Tremuratoarea ta plansoare,
Ci-i cantecul de-ngropaciune
Ai doinei noastre, care moare.

Departe s-a aprins un fulger,
Lovind in creasta ta napraznic,
si-n tot hotarul tau mania
si-a inceput paganul praznic.
E-al razvratirii noastre tunet,
si-n neagra ta cutremurare,
Atatea veacuri umilite
isi gem strivita razbunare.

Iar daca printre paltini luna
isi frange razele curate,
Varsand sfiala ei galbuie
Pe frunzele infiorate,
in picatura de lumina,
Din geana zorilor albastre,
Eu vad cum tremura si-nvie
Nadejdea visurilor noastre.

si-ar oteli piticul suflet
Atunci cand mila ta,-mparate,
Mi-ar lumina o clipa taina
Maririi tale-nfricosate...
Pe strunele neputincioase
S-ar zamisli cantarea sfanta,
Dand inteles vietii mele
si mortii ferecandu-i tanta!

Luceafarul, Budapesta,
15 mai 1905





In codru


Aceasta pagina a fost accesata de 1732 ori.
{literal} {/literal}