Mama

Mama

de Octavian Goga

E plin in jur de noi muzeul,
si pare-un templu minunat,
in care mii de robi ai vietii
Vin sa se spele de pacat.
Sunt calatori din largul lumii,
Ce-au pribegit pe ocean,
Sa-si scalde ochii in lumina
Din panzele lui Tizian.

Stau toti cu mintea-ngenuncheata
si-i mut cucernicul popor,
Eternitatea prinsa-n cadre
isi poarta sfantul ei fior.
invins de taina mare-a clipei,
Se-nchina sufletul supus
in fata vesnicei icoane
Cu rastignirea lui Isus.

Ce bland se uita chinuitul
De sub cununa lui de spini,
Lumina resemnarii mute
E scrisa-n ochii lui senini.
Nu-l dor piroanele din carne,
Zambeste pasnic, iertator,
El stie ca de veci invie
Acei ce pentru altii mor.

La poala crucii e Maria,
si-n chipul ei, nespus de trist,
A zugravit un chin salbatic
Penelul mester de artist.
Ea-si frange mainile si geme,
in gandul ei a-ncremenit:
Nu dumnezeul, care-nvie,
Copilul ei, care-a murit.

O vad si ma intreb, pe ganduri,
De rostul nepatrunsei firi:
De ce si chinul unei mame
E-n pretul unei mantuiri?
O vad si simt in suflet patimi
Din traiul nostru masurat,
Toti rastignitii mici ai sortii
Pe rand, in minte, mi s-abat...

si stau pierdut... in jur de mine
Se schimb-al oamenilor val...
. . . . . . . . . . . . . . .
Ce-o fi facand acum o mama
Acolo-n satul din Ardeal?...

Luceafarul, Sibiu,
1 octombrie 1912





Mama


Aceasta pagina a fost accesata de 2507 ori.
{literal} {/literal}