Mostenire

Mostenire

de Octavian Goga

intr-un amurg primavaratic,
intr-un amurg cu flori de tei,
Tu mi-ai trimis intaia raza
Din ochii mari si farisei...

Eu nu stiam unde ti-e calea
si nu stiam de unde vii,
Solie mandra ratacita
La pragul unei curti pustii.

O clipa te-am simtit aproape
Ca stralucirea unui fulg.
Te-ai dus apoi - si eu zadarnic
As vrea din minte sa te smulg.

Dar cu fiorul clipei mute,
De-atunci eu sufletu-mi alint,
Ea-mi tese zbuciumul de-aievea
si-mi tese visele ce mint.

Ma-ntreb: ce soarta rea ma face
Un rob de-a pururi sa-ti raman,
Sa-si ard-o vesnicie-n mine
Faclia dorului pagan?

Pesemne noi odinioara
in alte lumi ne-am cunoscut
si-n noua intrupare-aducem
Un strop din vechiul nostru lut.

Tu vii cu vechea stapanire
in fulgerul unei priviri,
Pe cand pe mine ma supune
Blestemul tristei mosteniri.





Mostenire


Aceasta pagina a fost accesata de 1074 ori.
{literal} {/literal}