Neutralul
de Octavian Goga
De cate ori drumet in noapte ma duce-a gandului arsura
Ori pe carari necunoscute imi port a zilelor sfiala,
Tu pururi mi te-arati in cale la fiecare cotitura,
Vecin nenorocirii mele, ce fara dragoste si ura
Iti plimbi netulburat pe uliti seninatatea neutrala.
Zadarnic undeva departe se zamisleste-o viata noua
Si ceriul pare plin deasupra depasari groaznice de prada,
Zadarnic se pravale-n a lumii catapeteasma franta-n doua,
Cand imprejur de noi pierzarea intinde bratel-amandoua,
Tu plin de tihna-i treci alaturi, caci ochii tai nu pot sa vada.
Pe buza ta fara de tremur acelasi zambet se rasfata
Ca un opait trist de veghe de lang-o cripta fara nume.
Din viforul ce strig-afara tu nu desprinzi nicio povata,
Sarmane orb cu ochii lipmezi, pesemne firea indrazneata
Prin rostul tau a avrut in carne sa-si prinda jocul unei glume.
Imi pare sufletul tau, bietul, o goala, jalnica chilie,
O casa noua fara oaspeti, fara cuvant si fara vise,
Acolo niciun gand nu moare si nicio patima nu-nvie,
N-a fost in ea nici ras pe vremuri, nici nu s-a plans vreo tragedie,
Caci n-a fost raza sa patrunda dupa ferestrele inchise ...
De-aceea n-are sa te cheme a vietii vsnica fanfara,
Cand vede fruntea ta ingusta de-aceeasi pace-nfasurata,
Nu vin nici frigurile mortii, ca liliecii tarzii de seara,
Sa-si bata aripile negr si-n jur de tine sa tresara,
Caci nu calatoreste moartea la cei ce n-au fost vii vreodata.
De-aceea nicio clipa barem acolo-n linistea ta muta,
N-auzi profetu ce-n pustie isi striga vorba solitara,
N-auzi si n-are sa te mustre vreodata mintea abatuta,
Cand calatori far-adaposturi isi plang tarana lor pierduta,
Caci, neutral al tarii mele, tu ai fost pururi fara tara.
(lui Alexandru Marghiloman)
Neutralul
Aceasta pagina a fost accesata de 1739 ori.
