Pajurei cu doua capete

Pajurei cu doua capete

de Octavian Goga

Din grele vremi de grea corvoada,
De cand urnita din noroi,
Spurcata pajura de prada,
Te-ai pus stapana peste noi,
Din grele vremi demult s-alege
Pe urma ta acelasi sfat:
Ca-n ciubul tau fara de lege
Miroase-a moarte s-a pacat.

Ca un blestem de cununie
Ne sta pierzarea ta-n pervaz
si gheara ta de veci ne scrie
Rusinea vietii pe obraz;
Caci n-are iadul vreun balaur
Mai rau si mai infometat,
Sa ceara sange-atat si aur,
Cat bietul meu pamant ti-a dat.

Cu doua ciocuri nesatule
in inima tu ne-ai strapuns,
Nici lacrimi n-ai avut destule,
Nici carne nu ti-a fost de-ajuns.
ti-am dat feciorii si barbatii
si ti-am dat planset de femei,
ti-am dat sudoarea unei natii,
Tu, pajura, tu tot mai vrei...

in negru-galben ochiul sortii
ti-a prins stindardul fara spor,
Caci galbeni ni-s la fata mortii
si neagra-i jalea-n urma lor.
Din ei e casa ta zidita,
si-n putredele-i temelii
Se macina imbatranita
Sub strigatele celor vii...

Azi gemi strivita si bolnava
Cand vulturii gonaci te rup,
Vad din rasufletul de-otrava
Arsura stinsului tau trup,
Din munti, din vai si pan la mare,
Te smulg, te musca, si te-alung,
Cu bocete de ingropare
Rasuna vaieru-ti prelung...

Nu ne-au scris zodiile noua
Ce-ti blestemam la capatai,
Cu vlaga noastra franta-n doua
Sa-ti fim la groapa cei dintai.
Dar cand potopul tuturora
Va-nchide praznicul grozav,
Vom fi si noi sa-ntindem hora
Pe starvul tau cazut in prav.

Atunci, in milostiva clipa
Cand cufundandu-se-n amurg,
Pe sfasiata ta aripa
Va plange schilavul Habsburg,
Atunci, privind din nou cararea
De ani o mie, robi ai tai,
Vom sta invinsi simtind mustrarea
Ca singuri nu ti-am fost calai.





Pajurei cu doua capete


Aceasta pagina a fost accesata de 1246 ori.
{literal} {/literal}