Poveste de Anul Nou
de Octavian Goga
Te duci si tu acum din tara noastra,
Batran mosneag si slujitor al vremii...
Mai stai, mai stai, o clipa-doua numai.
Cuvintul nost' de bun ramas asculta-I!
-Priveste-ne, atati venit-am, astazi,
In jurul tau, neputincios batrin,
Nu sa oprim toiagul tau de duca,
Valeatul tau sa-I cerem inapoi,
Nu vrem, - i-a fost atat de pura slova!
Venit-am noi sa spunem rugaciune.
Tu sa ne-asculti cuvintul cel de ruga,
Si cand ajungi hotarul tarii voastre,
Toiagul tau cand se va rupe-n doua,
Stapanului ce te-a trimis pe tine,
Sa-i spui c-am plans si-n plansul
nost' grait-am:
"Din tara lui alt Domn sa ne trimita,
Ca-I asteptam cu glasuri de colinda
Si cu miros de prea buna mireasma,
Cu sfantul mir sa-i ungem fruntea alba.
Si spune-i tu: din oastea lui s-aleaga
Cel mai viteaz dintre feciorii lui,
Un mandru fat sa ni-I trimita Domn.
Si tu sa-l vezi, mosnege, pe viteaz
Si sa-ngenunchi naintea lui, batrane,
Si fruntea ta taranei sa s-astearna,
Cand vei vedea cu ochii tai aevea
Infricosatul logofatul frumos
Si mult voinicul codrilor cumatru,
Cuvantul din tulnic de argint.
Ostean batran ruga-mu-te indreapta-I,
Pe-o stea din cer alunecand, sa vie,
Zamislitor de para si de foc...
Si spune-i lui, sageti s-aduca multe!...
Si spune-i lui, rugamu-te, mosnege,
De-un ostrov biet, de-un tainic mandru ostrov,
Cu rauri dulci, cu laptele si mierea,
Cu murmur lung, in freamatul de fagi,
Cum n-a fost dat urechea sa-i auda.
Si spune-i lui ca-n prea frumosul ostrov
Nemangaiati mor, astazi, trandafirii -
Si lacramand se stinge busuiocul...
Si spune-i tu ca moare Cosanzeana,
Imparateasa codrilor, bataie...
Inchisa zace fata de-mparat,
Un zmeu a-nchis o prea-frumoasa Doina
Si plange Doina - busuiocul plange,
Nemangaiati mor trandafirii galbeni -
Ca nu-i acum pe-ntreg, intregul ostrov
Voinic cu zmeu-n lupta sa se bata...
Si spune-i tu ca-n ostrov se asteapta
Venirea lui de multa, multa vreme
Si garbovi mosi cu barba de zapada
De dragul lui ar vrea sa mai traiasca. -
Sa vie deci calatorind pe-o raza
Infricosatul logofat frumos
Si mult voinicul codrilor cumatru
Cuvantator din tulnic de argint -
Si din taria-nalbelor vazduhuri,
El sa-si azvarle falnic buzduganul
Sa tremure cetatea-n temelii,
Natangul zmeu sa tremure si el
Vazand puzderii poarta ferecata!
Si-atunci - atunci - sa-si deie lupta mare
Si zmeul rau iertare sa nu aiba,
Cand sub genunchi isi va pleca grumazul,
Spurcatul cap cu palosul sa-l taie!
*
Se va-ntinde hora mare
Cat e lunca, cat e plaiul,
Rasuna-va-n verde codru
Vestitor de nunta naiul.
Si s-or prinde-n fruntea horii
Fat-Frumos cu Doina noastra
Si nanasa Cosanzeana,
Doamna florilor maiastra.
Si-or juca cu ei alaturi
Douazeci si cinci de fete,
Cu naframa de matasa
Si cu flori de mar in plete.
Se va face joc in ostrov,
Cum n-a mai fost chip si modru,
Ca s-or prinde-n hora mare
Chiar toti paltinii din codru.
Si veni-vor patru sute
De mosnegi fara toiag.
Aducand pane si sare.
-Zice unul din sireag:
"Fi-ne-ai, Fete-Logofete,
Tu de-acum pe veci statornic,
De n-o fi cu suparare
Noi te punem Mare-Vornic.
Ce-i mai mandru-n tara noastra
Noi ti-am dat acum mireasa,
Domnul sfant o sa ne-ajute
Pan' ne-a fi ea vorniceasa.
Iar de-acum nu ne mai pasa
Ca ne-a potopi aleanul,
Tu ne-ai invatat, voinice,
Cum se poarta buzduganul!"
Si-a veni sa vada nunta
Mai aproape luna dalba
Si-o sa vada fluturi galbeni
Sarutand fire de nalba.
*
Te du acum, batran neputincios,
Cuvantul nost'de rugaciune spune-I!
Luceafarul, II, nr.2, 15 ianuarie 1903
Poveste de Anul Nou
Aceasta pagina a fost accesata de 2549 ori.
