Rapsodie
de Octavian Goga
Iar gandul ast pagan imi paste mintea,
Asculta-l tu cu degetul pe buza:
Cand ochii tai stau atintiti asupra-mi
si-si tremura ispita lor aprinsa
Cu dor prelung, cu dulcea lor sfiala,
Frumoaso!
Pe buza ta pacatul cand zambeste,
Un ucigas al mintii intelepte,
Stapan tiran as patimilor mele,
Femeie!
si bratul tau molatec cand cuprinde
O unda doar din valurile negre,
Atunci
Sa-ncremenesti in marmura cioplita,
De pe ingustul lumilor taram
Calatorire-ar pestrite popoare,
De piedestalul chipului de piatra
in nopti de mai sa-si razime genunchii.
Ar pribegi pe negrele-i corabii
Apusu-ntreg si-ntreaga Miazanoapte,
si-ar preamari in templu sfant de fildes
Minciuna,
Cea mai frumoas-a vremii calatoare,
inmarmurita-n marmura curata.
Un imparat cu pletele carunte,
innebunind cantare-ar pe ghitara!
„Un serafim cu ochii mari si limpezi,
Robit de clipa dulcelui pacat,
Din tronul sfant al Domnului din ceriuri,
in miez de noapte-un bulgar a furat
si te-a-ntrupat cu dalta de argint
Pe tine!..“
L-ar asculta pe ganduri dus nerodul,
L-ar saruta pe tampla lui carunta.
***
invaluit in ceata noptii sure,
Eu, razvratitul calator al noptii,
M-as furisa in templul tuturor,
si sarutandu-ti ochii reci de marmur’
si bratul tau, si buza ta, si fruntea,
Te-as sfarama cu pumnul inclestat
si-as rade
Prelung,
Vazand zdrobit odorul tuturora!
in zori de zi ar omori norodul
Un biet nebun, ce blastama si plange,
si-apoi razand isi istoveste bratul:
Din bulgarii natangi ai pietrei moarte
Zdrobitul chip ar vrea sa-l reinvie.
Nebunul...
Rapsodie
Aceasta pagina a fost accesata de 1912 ori.
