Singur
de Octavian Goga
Pustietate arsa mi-e sufletul acuma,
Se plimba rasul mortii si-mi striga din tarana,
Nici nu-mi mai vine-a crede c-abia-i o saptamana
De cand dormea cu mine si cantecul si gluma.
De-atunci s-a stins in neguri puzderie de stele
s-un roi de vise albe ce-mi adumbrea pacatul,
Azi trupul mi se frange in friguri vinovatul,
si bantuie Sam?mul singuratatii mele.
Vei mai veni vreodata, minune calatoare,
Sa-mi lumineze-n noapte din ochiul tau o raza,
Sa-mi schimbi pustietatea din nou intr-o oaza,
Sa-nvii pe beduinul ce blestema si moare?...
Singur
Aceasta pagina a fost accesata de 2143 ori.
