Solus ero
de Octavian Goga
Tu, preacurata raza, ce-ai coborat din stele
Sa luminezi in noaptea singuratatii mele,
Asculta-mi rugaciunea, ce-o gem cu buza arsa:
Din preajma vetrei mele, fa calea ta intoarsa.
Pacatuieste raza curata, viorie,
Cand se opreste-n drumu-i pe-o strasina pustie,
investmantand cu picuri din sfanta ei vapaie
O scorbura, ce poarta un cuib de cucuvaie.
Vezi, zboar-atatia fluturi in necuprinsul firii,
si stralucesc pe campuri, in floare, trandafirii.
in calea ta senina, spre ei indreapta-ti zborul,
Caci lor te dete-n gandu-i de-viata-datatorul,
Tu, preacurata raza, ce-ai ratacit din stele,
Sa luminezi o clipa singuratatii mele.
Eu port in mine noaptea, si-n bezna ei adanca
Mi-e sufletul un vultur inlantuit de-o stanca;
Ar vrea adancul boltii cu zboru-i sa-ntretaie,
Prin campuri de lumina, prin drumuri de vapaie,
Sa-si scalde ochii tulburi in rauri largi de stele...
Dar aspra tintuire a lanturilor grele
Cu praful sur al pietrei ii infrateste rostul...
Zadarnic vrea sa-si cate in ceruri adapostul:
Cu glas nebun el urla, si bl?stema, si tipa,
si sange cald stropeste trudita lui aripa,
si vesnic o sa lupte, in patima-i pagana,
Cu bulgarii de piatra, cu lumea de tarana...
Zambind amar se-ntreaba deci mintea ganditoare:
De ce-ar veni la mine faptura ta de floare?
Tu, inger cu ochi limpezi, cu aripi de matasa,
De ce sa te cutremuri de-o lupta nenteleasa?
Cand zboara-atatia fluturi in necuprinsul firii,
si stralucesc pe campuri, in soare, trandafirii...
Solus ero
Aceasta pagina a fost accesata de 2262 ori.
