Stramosii
de Octavian Goga
... " Nu suntem la acelasi nivel... La 1759, adeca pe vremea cind stramosii autorului de la Tara noastra nu se coborise inca din maimuta, egumenul Laskaris scria cu filiatiunea famiilor Dukas, Vrana si Laskaris" ...
(Duiliu Zamfirescu, in Convorbiri literare)
Nu mor stramosii niciodata,
Razboiul lor in noi si-l poarta,
Caci li-e tarana spulberata,
Dar nu li-e dusmania moarta.
Straveche, ura lor se-mparte
Din mos in mos, din tata-n tata,
si azi, de dincolo de moarte,
Ei ne mai cer o judecata.
Cum ne privim acum in fata,
Potrivnici insetati de lupta,
Neiscusinta noastra-nvata
Din ura lor neintrerupta.
Noi suntem flacara pribeaga
Din nemblanzita lor vapaie,
Cu mostenirea noastra-ntreaga
Venim pe campul de bataie.
Cu mine vin, roiesc intruna
Cei fara neam si fara numar,
Ce-au sprijinit intotdeauna
Eternitatea pe-al lor umar.
Vin cei de-o lege cu pamantul,
Copiii soarelui de vara,
Eu, solul lor, le port cuvantul,
si-n suflet, sfanta lor povara.
Vin randuri, cete se-nfiripa
Din vechea veacurilor lava,
Din ceas in ceas, din clipa-n clipa,
Tot creste oastea mea grozava.
Le vad in orice parte roiul,
isi cer dreptatea lor tarzie,
si fiecare-si vrea ciocoiul
in judecata sa si-l tie.
Ei tot mai multi rasar din groapa,
Rasar, si-n mintea mea s-alunga,
Vin bieti tarani munciti de sapa,
si vin haiduci cu flinta lunga.
Sosesc cu dorurile toate,
Sarmanii nu mai pot s-adaste:
Venit-am, mare, stranepoate,
Sa ne primesti la tine-n oaste!
Le zic supus: Veniti de-acuma,
Strabuni din lunga vremii cale,
si dati-mi cantecul si gluma
si nesfarsita voastra jale.
Veniti, caci glasul vostru-nvie
Un nou zorit de dimineata,
Voi ce-ati murit o vesnicie
Sunteti flamanzi azi de viata!
Ei vin cu suflete-nnoptate,
De-aceea sfarma lanturi grele,
De-aceea urla si se zbate
Durerea-n cantecele mele
Doar din al veacurilor caier
Mi-am impletit eu biciul urii,
Nestinsul vremurilor vaier
Mi-a scris blestemu-n ceriul gurii!...
De lupta-s gata deci... Prin mine
Un iad intreg cere rasplata.
Mi-e sete-acum... Te-astept, vecine,
si ochii mei pagani te cata!
iti vreau sclipirea de otele,
si vreau ostirea ta maiastra,
intregul cer cu ochi de stele
Sa lumineze lupta noastra.
*
Te-astept... Te-astept... Dar n-aud bucium,
Nici zumzet ascutit de zale,
Ma-ndoaie patima, ma zbucium:
Arata-mi randurile tale!...
si cum te chem, s-un colt de tara
Mi te-au catat zadarnic solii,
Te-apropii tu de subsuoara
C-un slab egumen ros de molii...
Va vad... Mi-e mila peste fire
De bietul grec cu haina rupta:
Ai spart o cripta-n manastire
Ca sa-ti castigi un sot de lupta...
Va vad, si oastea mea pe-acasa
Mi-o-ndemn incet sa se strecoare:
Vai toata ura mea ma lasa,
Caci saracia ta ma doare...
Viata romaneasca,
iulie 1909
Stramosii
Aceasta pagina a fost accesata de 2110 ori.
