Unui orb

Unui orb

de Octavian Goga

Cand te vedeam demult, odinioara,
Cum dibuiai in trista-ti promenada,
Sarmane orb, cumplita ta corvoada
Simteam ca-n ochi o lacrima-mi coboara ...

Pupilele ursite sa nu vada
Pamantul vechi cu vechea lui comoara
Faceau atunci amarnic sa ma doara
Intunecata orbilor balada.

Azi cand apari ratacitor in lume,
Prin praf, prin ras, prin chiot si prin glume,
Printr-echipaje vesele de gala ...

Azi nu te plang, caci nu ti-e dat, ca mie,
Sa vezi in drum salbatica orgie,
Din biata noastra tara neutrala ...

( cu prilejul batailor cu flori de la Bucuresti)




Unui orb


Aceasta pagina a fost accesata de 2021 ori.
{literal} {/literal}