Vazduhul il despica iarasi sinistrul tipat de arama

Vazduhul il despica iarasi sinistrul tipat de arama

de Octavian Goga

Vazduhul il despica iarasi sinistrul tipat de arama,
Pe câmpul blestematei Pajuri un proaspat regiment se cheama.
Din oceanul plin de lacrimi si din padurea de blesteme,
Din patima intunecata ce urla, chiote si geme,
Din plânsul românesc ce-aude nemilostivul cer de vara,
Se smulge mândra si-nghetata cântarea aspra de fanfara,
Poruncitoare si semete, straine goarne prind sa sune:
Spre dumnezeul rece-al mortii trimit straina rugaciune...
Se toarce tainic umbra mortii din joc de raze diafane:
Cu fruntile incovoiate asculta tristele catane.
Prin rânduri a trecut fiorul si peste capete se duce,
Cutremurata si invinsa intreaga oastea-si face cruce.

Doar unul singur sta la coltu-i cu cuget indraznet spre soare,
Pe fata are scrisa toata durerea lui fulgeratoare,
il arde flacara aprinsa din visul noptilor de truda,
si-ntelegând ca-n clipa asta s-a ispravit povestea cruda,
El nemiscat strapunge cerul cu ochiul lui de Prometeu
si murmura incet in barba: „Ardealul n-are Dumnezeu”.




Vazduhul il despica iarasi sinistrul tipat de arama


Aceasta pagina a fost accesata de 951 ori.
{literal} {/literal}