De profundis
de Octavian Goga
Nu mai sunt sesuri netede in tara,
Campii de grau ca marea-nselatoare,
Intinse miristi fara de razoare,
Ce-n stralucirea razelor de soare,
Isi leganau, in pragul altor zile,
Cu lenes ritm, podoaba legendara ...
Nu mai sunt sesuri netede in tara,
Caci pretutindeni au crescut movile,
Sa-nsemne drumul mortii calatoare
Movile, trista zestre funerara,
Biserici noi, cu turnuri de schelete,
Morminte multe si nemangaiete,
Tacute urne, tainice coline
Grozave pesteri, ce-ngropati ruine,
Voi rasariti pe lanul plin de spice,
In umbrele amurgului de vara,
Ca niste pumni ce vor sa se ridice,
Sa sparga bolta zarilor albastre ...
Infricosate-s pivnitele voastre,
Vulcani aprinsi le dorm in maruntaie
Credinti si doruri, rauri de vapaie
Din uri si patimi prinse-n juraminte :
E toata goana sangelui fierbinte,
E tintirimul plin de oseminte,
Ce s-a umplut din campuri de bataie ...
O iarba moale, proaspata si grasa,
A imbracat c-un verde de matasa
Aceste culmi ivite pe campie.
Din haina lor rad flori de papadie
Dar jos, subt stratul tarinei manoase,
Ele inchid o vasta-mparatie
De nazuiti , de carne si de oase.
Sunt mortii noastri inclestati sub glie,
Nenumarate trupuri zdrentuite
De fier si de plumb, de-a cailor copite,
In furtunoasa luptelor navala.
Sunt cei cazuti in lupta triumfala
Biruitorii campului de plangeri,
Care, murind, zambeau in agonie;
Sunt macinisul negrelor infrangeri,
Bieti mucenici, ce-n hora de obuze,
Cu pieptul gol, au vrut sa-nfrunte valul,
S-au fost striviti cu blestemul pe buze;
Sunt umbrele ce-a azvarlit spitalul
Din patul lui subt huma milostiva,
Ologi si ciungi muscati de mitraliere,
Cu chipuri reci si strambe de durere;
Sunt gloata trista, mortii fara lupte,
Cei inghettai de frig, in straie rupte,
Cei oropsiti de foame si de boala ...
Toti infratiti in neoranduiala,
I-acopere pamantul, deopotriva,
Straine, tu, culegator de grane,
Tu, ce-mi cutreieri tara dupa pane,
Si-nfasurat in nepasare cruda
Iti porti in larg privirea fara mila,
Nu te opri intrebator in cale,
Cand treci pe langa tragica movila,
Vorbeste-ncet, sa nu mi te auda,
Nici sa priceapa umbletele tale,
Ce-ar rascoli in adancimi vulcanul ...
Ia tot belsugul holdelor cu tine,
Nici nu gandi ca-n snopii ce vei strange
In orice bob avem un strop de sange;
Tu satura-i cohortele pagane ...
Dar fugi grabit in drum, printre coline,
Caci n-are iadul draci sa-i mai infrane
Cand s-a pornit de-acolo uraganul
(Iasi, 1918)
De profundis
Aceasta pagina a fost accesata de 1738 ori.
