Din larg

Din larg

de Octavian Goga

Eu urc spre culme... Mi-a ramas in urma
Noroiul prins in putreda-i osanda,
infrigurata patimilor turma,
Cu chiot lung de-ntrecere flamanda...

Eu urc... Acolo jos, in adancime,
Aud viata ce-si intinde hora;
E necurmatul cantec din vechime.
il stiu... Mai bine n-o sa-l stie nime,
Caci am baut din cupa tuturora
si l-am platit cu lacrimi si cu rime...

Acum, in drum cand ma opresc vreodata
si fac popas la noua cotitura,
Privelistea din inaltimi s-arata
Atat de-ngusta, stramba si ciudata.
Cu valul ei de dragoste si ura,
Ca orice pas de mergere-nainte
imi naruie-o aducere-aminte,
imi frange-un glas, un zambet, o icoana...

Din cate jos, m-au urmarit in goana...
si tot asa... de-acum o sa-mi ramana
Aceeasi tinta fara de zabava,
Sa-mi usurez povara de tarana,
Sa-mi cer de sus paharul de otrava!

Jur-imprejur e largul care canta,
E soare-n cer, e sarbatoare sfanta,
si-n vreme ce mi-a amutit pamantul
Fiorul pacii-n suflet mi se lasa,
Eternitati imi flutura vesmantul;
Simt Dumnezeu cum ma primeste-n casa...

Mai sus!... Mai sus!... Cetatile de stele
Cuprind rotirea gandurilor mele,
si, ca un san ocrotitor de mama,
O nazuinta proaspata ma cheama:

Neprihanita, mandra poezie,
Lumina alba, pururi adorata,
Asculta-ma cu ruga mea tarzie,
si fa pe veci in minte sa-mi tresalte,
Stralucitoare, rece si curata,
Singuratatea culmilor inalte...

Tara noastra,
15 octombrie 1922




Din larg


Aceasta pagina a fost accesata de 1230 ori.
{literal} {/literal}