Pamant si cer

Pamant si cer

de Octavian Goga

I

Pamant, pamant... Ograda vinovata
C-un furnicar la orice cotitura,
Cu maruntaie putrede de ura,
Povestea ta o stiu... e neschimbata...

Asa, muncit de-o tainica arsura,
Ravnind o noua jertfa-nsangerata,
Flamand si rau, asa mi te arata
Din mosi-stramosi a veacurilor ruga.

De-aceea,-nvins si obosit de tine,
Cu sufletul chemat de zari senine
De cate ori ma cerceta misterul,

Eu, insetat de-o nevazuta țara,
Smulgandu-ma din haina ta murdara,
Priveam in sus, ma mangaiam cu cerul...

II

Acolo-n slava, binecuvantate,
Ardeau lumini sfințite din vechime,
Era un templu unde n-a fost nime
Din lumea asta plina de pacate...

Altar aveam acolo-n inalțime,
Caci dupa poarta bolții instelate,
Homer mi-a dat a zeilor cetate,
Isus mi-a dat curata lui treime...

Putea oricat sa staruie minciuna
Aci in praf... caci ochii totdeauna,
Scaldandu-se-n tariile albastre,

Ma invațau in nopți de reverie
Ca este sus, in cer, o armonie,
Ce-i dincolo de patimile noastre...

III

Azi in zadar vrea inima bolnava
Sa-mi prind-un vis din norii moi de seara,
Azi umbrele amurgului de vara
Miroase toate-a moarte si-a otrava...

Zbatandu-se in goana lui de fiara,
Pamantul simt cum s-a urcat in slava;
Masina lui imi uruie grozava
Spargand a bolții pace legendara...

Ranit vazduhul tremura-n rasfrangeri,
Se duc din el popoarele de ingeri,
si-n mintea mea un basm frumos se frange!

Nu mai esti sfanta raza diafana,
Caci cerul alb si fara de prihana
Azi e stropit cu pete mari de sange...




Pamant si cer


Aceasta pagina a fost accesata de 4910 ori.
{literal} {/literal}