Pamant si cer
de Octavian Goga
I
Pamant, pamant... Ograda vinovata
C-un furnicar la orice cotitura,
Cu maruntaie putrede de ura,
Povestea ta o stiu... e neschimbata...
Asa, muncit de-o tainica arsura,
Ravnind o noua jertfa-nsangerata,
Flamand si rau, asa mi te arata
Din mosi-stramosi a veacurilor ruga.
De-aceea,-nvins si obosit de tine,
Cu sufletul chemat de zari senine
De cate ori ma cerceta misterul,
Eu, insetat de-o nevazuta țara,
Smulgandu-ma din haina ta murdara,
Priveam in sus, ma mangaiam cu cerul...
II
Acolo-n slava, binecuvantate,
Ardeau lumini sfințite din vechime,
Era un templu unde n-a fost nime
Din lumea asta plina de pacate...
Altar aveam acolo-n inalțime,
Caci dupa poarta bolții instelate,
Homer mi-a dat a zeilor cetate,
Isus mi-a dat curata lui treime...
Putea oricat sa staruie minciuna
Aci in praf... caci ochii totdeauna,
Scaldandu-se-n tariile albastre,
Ma invațau in nopți de reverie
Ca este sus, in cer, o armonie,
Ce-i dincolo de patimile noastre...
III
Azi in zadar vrea inima bolnava
Sa-mi prind-un vis din norii moi de seara,
Azi umbrele amurgului de vara
Miroase toate-a moarte si-a otrava...
Zbatandu-se in goana lui de fiara,
Pamantul simt cum s-a urcat in slava;
Masina lui imi uruie grozava
Spargand a bolții pace legendara...
Ranit vazduhul tremura-n rasfrangeri,
Se duc din el popoarele de ingeri,
si-n mintea mea un basm frumos se frange!
Nu mai esti sfanta raza diafana,
Caci cerul alb si fara de prihana
Azi e stropit cu pete mari de sange...
Pamant si cer
Aceasta pagina a fost accesata de 6603 ori.
